20.06.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru a fost înregistrată o cauză penală în care se fac cercetări față de M.N. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar față de C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și muniției.
Din primele cercetări a rezultat faptul că la data de 12.06.2012, M.N. și C.G., având asupra lor armele de vânătoare, s-au deplasat pe fondul de vânătoare 29 Trestioara.
Cu toate că M.N. deținea autorizație de vânătoare individuală pentru specia căprior, eliberată la 08.06.2012, pe perioada de valabilitate 08.06 28.06.2012, aceștia nu erau însoțiți de reprezentanții Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Gorj.
De asemenea, în autoturismul cu care M.N. s-a deplasat pe fondul de vânătoare a fost identificată de către organele de poliție o armă de TIR cu glonț, proprietatea lui C.I.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii juridice.