19.04.2012

                        

                                                            

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

         În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect infracțiuni de furt calificat (de produse petroliere), dare și luare de mită, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au dispus, la data de 18.04.2012, începerea urmăririi penale față de 148 de învinuiți.

            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012, învinuiții în mod autonom și fără a se constitui într-un grup organizat, au sustras diverse cantități de produse petroliere din sondele aparținând unei societăți comerciale (din zona Bascov – Merișani) cu complicitatea unor angajați ai unei firme de pază, pe care le-au valorificat ulterior.

            În urma celor 60 de percheziții efectuate în cursul zilei de astăzi, 19.04.2012, la domiciliile și reședințele învinuiților, au fost descoperite recipiente conținând diverse cantități de produse petroliere, acestea fiind ridicate în vederea expertizării.

În cauză, procurorii efectuează cercetări și față de cinci agenți de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la furt și tăinuire, precum și infracțiuni de corupție, întrucât din probele administrate până în prezent, a reieșit faptul că aceștia au pretins și primit diverse sume de bani pentru a nu lua măsurile legale față de învinuiții depistați în trafic, în timp ce transportau produsele petroliere sustrase.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.