19.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și
relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori
ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 18.04.2012,
reținerea inculpatului Blaga
Iosif pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de tentativă de omor calificat și port ilegal de armă albă în locuri
publice. Totodată, procurorii au solicitat instanței de judecată arestarea
preventivă a acestuia, cerere admisă de magistrații Tribunalului Alba, care au
dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru
29 de zile.
Din probatoriul administrat
în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în
seara zilei de 14.04.2012, în jurul orei 1930, pe fondul unor
discuții contradictorii cu persoana vătămată R.C.L, inculpatul, care purta asupra
sa un topor, i-a aplicat acesteia o lovitură ce viza zona capului. Persoana vătămată s-a apărat de lovitură cu
antebrațul drept, suferind, în acest mod, leziuni care i-ar fi putut pune viața
în pericol.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de
fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.