18.07.2012

                 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:  

 

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 17.07.2012, trimiterea în judecată a inculpatei POLEACU ANCA IOANA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada mai - noiembrie 2011, în calitate de gestionar la o casă de amanet din București, inculpata și-a însușit, în repetate rânduri, din gestiune, bani și bijuterii din aur, pe care le-a folosit în interes personal, respectiv a întocmit în mod fictiv mai multe contracte de amanet ( în număr de 60) și a amanetat la alte case de amanet (în total 84 de contracte de amanet), bijuterii ce se aflau amanetate la casa de amanet la care era gestionară.

În acest context, inculpata și-a însușit sumele obținute din amanetare, și a cauzat un prejudiciu total în cuantum de 124.565 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 4 București.

                                                                    

*

*                *

    

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 17.07.2012, trimiterea în judecată a inculpatului RĂȘINĂ LUCIAN GEORGE (factor poștal) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 19.05.2009, în jurul orei 840, inculpatul s-a prezentat la serviciu, a ridicat corespondența pentru ziua respectivă, pe care ulterior a cartat-o, iar la ora 9,45 a mers la casierie de unde a ridicat un sac sigilat (grup de valori) conținând suma aproximativă de 48.000 lei, pentru distribuirea pensiilor în sectorul său. După aceasta, a revenit în sala factorilor poștali și a așezat sacul cu bani pe „rastelul" de scrisori. Atenționat fiind de către colegii săi cu privire la faptul că lăsase banii nesupravegheați, inculpatul Rășină Lucian George i-a luat și i-a mutat la pupitrul (biroul) său, după care a ieșit să fumeze, pentru ca, în jurul orei 1100, să constate lipsa sacului de bani.     

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Giurgiu.