17.07.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului RUS ROMULUS ANDREI – zis „Țigana”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

            Magistrații Tribunalului Maramureș au admis propunerea formulată de procurori și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în noaptea de 11/12.07.2012, în jurul orelor 0130, pe fondul unui conflict spontan avut cu partea vătămată M.V., inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuțitul în zona abdominală, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

*

 

*                     *

 

           Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au solicitat, instanței de judecată, arestarea preventivă a inculpatului SPÎRLEA ION (aflat în stare de reținere), sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav.  

Magistrații Tribunalului Mehedinți au admis propunerea formulată de procurori și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a reieșit următoarea situație de fapt:

La data de 08.07.2012, în intervalul de timp 1030-1500, în timp ce se aflau în locuința  lor din județul Mehedinți, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un corp dur soției sale S.E.,  în urma loviturilor primite aceasta decedând.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale.