16.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au dispus, prin rechizitoriu,  trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului  Tiuge Ovidiu Cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 27.07.2012, în jurul orelor 0945, pe fondul unei înțelegeri telefonice prealabile, inculpatul s-a întâlnit cu un investigator sub acoperire în incinta unui restaurant de tip „fast-food” din municipiul Arad de la care a primit suma de 1000 lei precum și două telefoane mobile, dintre care a ales unul, pe care l-a introdus în penitenciar și l-a  înmânat unui deținut.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Arad.