15.02.2012

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reținerea inculpatului IVAN CĂLIN IOAN (consilier juridic al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara) și au solicitat, totodată, instanței de judecată arestarea preventivă a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice. Magistrații Tribunalului Hunedoara au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că inculpatul, în perioada 2010 - ianuarie 2012, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 800 lei în scopul de a nu-i transmite în debit la Administrația Finanțelor Publice un proces verbal de contravenție pe care inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara îl încheiaseră la societatea respectivă.

De asemenea, în luna ianuarie 2012, în baza unei înțelegeri prealabile cu administratorul unei societăți comerciale (care fusese amendată de către același inspectorat), inculpatul  a „instruit” 3 martori cu privire la cele ce vor declara în fața instanței de judecată.

Astfel, în cauză s-au efectuat percheziții la Biroul juridic din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara precum și la domiciliul inculpatului, de unde au fost ridicate mai multe calculatoare. În urma percheziției informatice, s-a constatat faptul că inculpatul redactase mai multe acțiuni în instanța civilă în vederea anulării proceselor verbale de contravenție încheiate de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Totodată, de la domiciliul inculpatului au fost ridicate, în original, mai multe procese verbale de contravenție aplicate de către Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara unor societăți comerciale, care nu fuseseră transmise la administrațiile financiare în vederea executării acestora.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.