14.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpaților POPA MARIAN și MANOLE MARIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Magistrații Tribunalului Călărași au admis în parte solicitarea procurorilor și au dispus, arestarea preventivă a inculpatului Popa Marian pentru o perioadă de 15 zile, iar față de inculpatul Manole Marian, măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în calitate de angajat al Spitalului Județean de Urgență Călărași, în perioada decembrie 2011 iulie 2012 inculpatul Popa Marian a pretins și/sau primit sume de bani cuprinse între 45 și 270 lei de la diverse persoane (direct sau prin persoane interpuse) pentru a le facilita acestora obținerea în mod ilegal și fictiv a unor diverse servicii și documente medicale. În acest context, inculpatul le promitea acestor persoane obținerea unor fișe medicale pentru școli de șoferi, pentru preschimbări de permise de sănătate, analize medicale etc., profitând de influența pe care o avea sau lăsând să se creadă că are influența necesară pe lângă anumiți medici îndreptățiți să emită în mod legal documentele arătate.
Totodată, inculpatul Manole Marian, în perioada februarie 2012 iulie 2012, a pretins și/sau primit diverse sume de bani de la diferite persoane (direct sau prin interpuși) pentru a le facilita acestora obținerea în mod ilegal și fictiv a unor diverse servicii și documente medicale, respectiv fișe medicale pentru școli de șoferi, pentru preschimbări de permise de sănătate, analize medicale etc., având influența sau lăsând să se creadă că are influența necesară pe lângă anumiți medici îndreptățiți să emită în mod legal documentele arătate.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.