14.02.2012

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată, la data de 14.02.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat față de un ofițer al Direcției Generale Anticorupție Bacău.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 13.02.2012, acesta a sustras dintr-un supermarket din localitate diferite medii de stocare a datelor (pe care le-a ascuns în îmbrăcăminte) în valoare de aproximativ 500 lei, părăsind  incinta magazinului fără a achita contravaloarea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.