13.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

În continuarea cercetărilor efectuate în cauza aflată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu listele electorale permanente și listele electorale suplimentare utilizate la referendumul din 29 iulie 2012, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cadrul probatoriului administrat în cauză, în perioada 03.08 -10.08.2012 procurorii au dispus ridicarea de la Autoritatea Electorală Permanentă, precum și de la societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice, conform art. 431 alin. 5 din Legea 3/2000, a copiilor de pe listele electorale permanente și listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original, utilizate la Referendumul național din data de 29.07.2012.

 Totodată, au mai fost ridicate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, copiile listelor electorale care au fost puse la dispoziția autorităților publice locale, așa cum s-a stabilit prin H.G. nr. 682 și 683 din 07.07.2012 (lista electorală permanentă în format electronic).

De asemenea, de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Biroul Electoral Central, s-a ridicat situația statistică la nivel național privind repartizarea pe secții de votare, a celor 18.292.514 de alegători înscriși în copiile listelor electorale permanente (centralizator număr de persoane înscrise pe listele electorale permanente, fiecare secție de votare) -  pe suport optic (electronic) și pe suport hârtie, cu mențiunea ,,conform cu originalul”.

De la Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost solicitată situația numerică defalcată pe ani, începând cu anul înființării instituției (2002) și până la data de 8.08.2012 a persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia română potrivit dispozițiilor  art. 8 din Legea nr.21/1991, a persoanelor care au redobândit cetățenia română potrivit art.10, art.11 din Legea nr. 21/1991 și a persoanelor care au renunțat la cetățenia română conform art.27 din Legea nr. 21/1991. Copiile documentelor ridicate pe suport de hârtie de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sunt:

-          cererile de renunțare la cetățenia română publicate în Monitorul Oficial;

-          cererile de renunțare la cetățenia română aprobate prin Ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie în perioada 2010-2012;

-          lista adeverințelor de pierdere a cetățeniei române eliberate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie;

-          lista persoanelor care au redobândit ulterior, la cerere, cetățenia română.

             În cadrul cercetărilor efectuate în cauză, au fost, de asemenea, ridicate de la Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în format electronic și pe suport optic, datele de identificare ale cetățenilor români care și-au stabilit domiciliul în străinătate.

            Copiile proceselor verbale, pe suport de hârtie, de la toate secțiile de votare înființate în vederea referendumului național din data de 29.07.2012, au fost ridicate de la Curtea Constituțională.

  În cursul zilei de astăzi, 13.08.2012, s-a procedat la audierea unui martor, iar cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

Reamintim că, până în prezent, în cauză, au fost audiați învinuiții: Manoloiu Constantin, chestor de poliție și director al  Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, și Căbulea Ioan-Nicolae secretar de stat, șef al Departamentului ordine și siguranță publică din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, față de care s-a început urmărirea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248 rap. la art. 2481 din Codul penal.

La data de 10.08.2012 , în conformitate cu dispozițiile art. 109 al. 2 din Constituția României, art. 12 și 19  din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, și ale Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat Parlamentului României – Camerei Deputaților, declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de numitul DOBRE VICTOR – PAUL, fost ministru delegat pentru Administrație în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art 248 rap. la art. 2481 din Codul Penal.