13.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BULGARU MARIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a reieșit următoarea situație de fapt:
La data de 12.05.2012, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat părții vătămate V.P. mai multe lovituri cu un cuțit tip baionetă în zona toraco-abdominală, cauzându-i acesteia leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Galați.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului hotnog alexandru sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieșit faptul că, la data de 6 mai 2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat părții vătămate C.I. o lovitură de cuțit în partea stângă a pieptului, hemoragia internă provocată determinând decesul acesteia.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Satu Mare.