13.04.2012

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

În continuarea cercetărilor în cauza privind jaful armat petrecut în scara unui bloc din Călărași, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au dispus, la data de 12.04.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului D.M.I. (minor) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. 

Totodată, în aceeași zi, inculpatul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de magistrați care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru 15 zile.

Reamintim că, la data de 10.04.2012, în jurul orelor 1155, inculpatul minor, purtând o cagulă și prin amenințare cu un pistol cu gaze (pentru care nu avea autorizație), l-a deposedat, în scara unui bloc din Municipiul Călărași, pe angajatul unei firme de curierat de două colete în care se aflau 2 telefoane mobile Iphone (în valoare totală de 5.700 lei). După ce a deposedat curierul de marfă, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a tras un foc de armă cu pistolul în plan vertical.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.