13.02.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecată a inculpatului VAS MIHAI sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 11.08.2011 inculpatul Vas Mihai, prezentându-se sub o identitate falsă cu ajutorul unei cărți de identitate si a unui permis de conducere pe numele altei persoane, a indus in eroare o societate comercială cu prilejul încheierii unui contract de închiriere a unei autoutilitare, autovehicul pe care inculpatul nu l-a mai restituit la expirarea duratei perioadei de închiriere cauzând un prejudiciu în valoare de 15.000 de euro.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.