12.03.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au dispus, la data de 08.03.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Constantin Adrian, Constantin Marius Vasile și Gociu Dorel sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere si vătămare corporală gravă. Totodată, procurorii au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților, cerere admisă în parte de magistrații Judecătoriei Giurgiu, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă a inculpatului Constantin Adrian pe o perioadă de 29 de zile și măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile față de inculpații Constantin Marius Vasile și Gociu Dorel.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
Cei trei inculpați, însoțiți de minorul V.M.R.M. (în vârstă de 14 ani), pe fondul unei relații conflictuale mai vechi, au pătruns fără drept și înarmați cu un topor, o țeavă metalică, cuțit și bâte în locuința părții vătămate P.A.F., pe care au agresat-o provocându-i leziuni corporale care necesită pentru vindecare între 65-70 zile de îngrijire medicală, precum și distrugerea mai multor bunuri.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare a fiecăruia dintre participanți.