11.05.2012                        

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului OPRIN DANIEL (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Magistrații Tribunalului Galați au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada iunie 2010 – februarie 2011, prin amenințare (constrângere morală), a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu minora B.Z. (în vârstă de 14 ani).

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

                                                                

                                                                   

*

             *            *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului VINȚ IOAN VASILE sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, incest și tentativă la omor calificat.

Magistrații Tribunalului Maramureș au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 02.05.2012, inculpatul Vinț Ioan Vasile a întreținut un raport sexual cu minora V.I.E. (fiica sa în vârstă de 2 ani și 3 luni), cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.