11.01.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului IVANCIA FLORIN-RADU sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă (2 fapte), conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o concentrație alcoolică peste limita legală.

            Totodată, procurorii au solicitat Judecătoriei Roman arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de instanța de judecată care a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut că, în după-amiaza zilei de 07.01.2012, inculpatul a sustras un autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și având în sânge o concentrație alcoolică peste limita legală provocând un accident rutier soldat cu uciderea minorului E.I. (în vârstă de 3 ani) și vătămarea corporală a persoanelor M.C. și M.L., care se deplasau regulamentar pe drumul public.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și stabilirea răspunderii judiciare.