10.05.2012

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

În perioada 07-09.05.2012, o delegație a Procuraturii Supreme de Stat a Muntenegrului, a efectuat o vizită oficială în țara noastră la invitația doamnei Laura Codruța Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Delegația a fost condusă de către doamna Ranka Carapic, Procuror Suprem al Statului Muntenegru.

Vizita s-a constituit ca răspuns la întâlnirea oficială care a avut loc la Podgorica, în luna noiembrie a anului trecut, între conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României și cea a Procuraturii Supreme de Stat a Muntenegrului, ocazie cu care a fost semnat un Protocol bilateral de colaborare.

În cursul zilei de 08.05.2012, la București, au avut loc convorbiri oficiale ale delegației muntenegrene cu Procurorul General al României și alte persoane din conducerea Ministerului Public, având ca obiect transpunerea în practică a prevederilor stipulate în documentul menționat.

Cu același prilej, partea română a sprijinit organizarea și desfășurarea primirii delegației muntenegrene de către înalți oficiali din conducerile unor instituții din sistemul judiciar.