10.04.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpata CHEȘEI ANDREEA ALINA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

La data de 06.04.2012, inculpata Cheșei Andreea Alina a fost surprinsă în flagrant în timp ce-i remitea unui lucrător de poliție suma de 100 de euro, pentru a-l determina pe acesta din urmă să facă acte contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv modificarea fișei de examinare – test probă practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

 

 

 

*

 

*               *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului MIRON DORIN AURELIAN (aflat în stare de reținere) pentru o perioadă de 29 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, cerere respinsă de instanța de judecată.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

Inculpatul Miron Dorin Aurelian a fost surprins, la data de 06.04.2012, în flagrant, în timp ce îi remitea unui lucrător de poliție suma de 500 de lei pentru a-l determina să facă acte contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv anularea procesului verbal de sancționare contravențională pentru depășirea limitei de viteză și restituirea permisului de conducere auto reținut în data de 05.04.2012.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.