09.11.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în cauza cunoscută mass-mediei sub denumirea generică de studentă japoneză ucisă și au dispus, la data de 08.11.2012, trimiterea în judecată a inculpaților:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
În perioada mai 2010 - august 2012, inculpatul Vlad Nicolae a comis mai multe infracțiuni de violență pe raza județului Ilfov (în localitatea Balotești), precum și în București.
I. Astfel, în seara zilei de 15 august 2012, în jurul orei 2030, în incinta Aeroportului internațional Henri Coandă, victima M.Y. (cetățean japonez, care venea de la Tokio și intenționa să ajungă la Craiova) a fost abordată de către inculpatul Vlad Nicolae, care a determinat-o să-i accepte ajutorul pentru a ajunge la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpatul Vlad Nicolae, deși neșcolarizat, are cunoștințe minimale de limba engleză.
În acest context, inculpatul a convins-o pe victimă să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut șoferului să meargă în direcția opusă București-ului, către Balotești, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.
În momentele ulterioare, inculpatul a tras-o cu forța pe victimă în pădurea care mărginește drumul public, unde, prin exercitarea de violențe, a întreținut relații sexuale cu aceasta, după care a ucis-o prin comprimare toracică și prin strangulare (comprimare cervicală), acoperind, apoi, cadavrul cu vegetație (frunze uscate), pentru a îngreuna descoperirea acestuia.
Totodată, la o distanță relativ mică de locul unde ucisese victima, inculpatul a deschis, prin forțare, geamantanul acesteia din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum și banii pe care victima i-a avut asupra sa.
Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au relevat faptul că moartea victimei M.Y. a fost violentă; aceasta a fost cauzată de o asfixie mecanică, prin comprimare buco - cervico - toracală.
Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur, comprimare cu corp dur (posibil cu mâna), cât și posibil prin comprimare între două corpuri/planuri dure, prin comprimare între arcadele dentare și mecanism de sucțiune (mărcile mușcate umane situate infra-clavicular dreapta și braț stâng).
Între leziunile tanato-generatoare de comprimare buco-cervico-toracală și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată.
De asemenea, rechizitoriul întocmit de procurori a mai relevat și alte fapte de mare violență săvârșite de inculpat, după cum urmează:
II. Astfel, în perioada maiiulie 2010, inculpatul Vlad Nicolae, în mod repetat, a pătruns fără drept în locuința victimei P.S. (persoană în vârstă, imobilizată la pat), care locuia singură, într-o casă aflată într-o stare avansată de degradare din localitatea Balotești, după care, prin exercitarea de violențe, a întreținut cu aceasta acte sexuale anormale.
Cu prilejul uneia dintre aceste pătrunderi fără drept, inculpatul a degradat o ușă de acces a locuinței victimei.
III. În noaptea de 25/26 februarie 2011, în jurul orei 2300, inculpatul Vlad Nicolae a pătruns fără drept, prin forțarea unei ferestre, (după ce a oprit curentul electric prin scoaterea siguranțelor de la tabloul electric), în locuința victimei N.L. (persoană în vârstă), care locuia singură într-o casă din localitatea Balotești, după care, prin exercitarea de violențe, a întreținut acte sexuale cu aceasta.
În aceleași împrejurări, inculpatul a deposedat-o pe victimă de o sumă de bani și de un telefon mobil.
Înainte de a părăsi locuința victimei, inculpatul Vlad Nicolae a legat-o pe aceasta de mâini și de picioare, lipsind-o astfel de libertate pentru a o împiedica să anunțe vecinii sau organele de poliție cu privire la agresiunea a cărei victimă aceasta fusese.
IV. În noaptea de 30/31.12.2011, în timp ce se afla în incinta unui bar din localitatea Balotești, inculpatul Vlad Nicolae a iscat un scandal, tulburând ordinea și liniștea publică, context în care a lovit-o, în două rânduri pe partea vătămată G.V. cu o sticlă în zona feței, după care i-a aplicat mai multe lovituri și cu pumnul, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
V. La data de 24 februarie 2012, în jurul orei 2130, inculpatul Vlad Nicolae, prin forțarea unei uși de acces, a pătruns fără drept în locuința victimei S.M. (persoană în vârstă), care locuia singură, la casă, în București, Sectorul 1, după care, prin exercitarea de violențe, a întreținut acte sexuale cu victima.
În aceleași împrejurări, inculpatul a deposedat-o pe victimă de o sumă de bani și de mai multe bijuterii.
VI. La data de 01 martie 2012, în jurul orei 2030, inculpatul Vlad Nicolae, prin forțarea unei uși de acces, a pătruns fără drept, după ce a oprit curentul electric de la tabloul electric situat pe peretele exterior, în locuința victimei A.A. (persoană în vârstă) care suferea de o deficiență loco-motorie și care locuia singură, la casă, în București, Sectorul 1.
Înainte de părăsi locuința victimei, inculpatul Vlad Nicolae a imobilizat-o pe aceasta, legând-o de mâini și de picioare, pentru a o împiedica astfel să sesizeze vecinii sau organele de poliție cu privire la agresiune.
VII. La data de 29 aprilie 2012, în jurul orei 0300, inculpatul Vlad Nicolae a pătruns fără drept în locuința victimei M.E.M. (persoană în vârstă), care locuia singură, la casă, în localitatea Balotești, de unde a sustras un telefon mobil iar pentru a păstra bunul sustras, inculpatul a exercitat violențe asupra acesteia, pe care a lovit-o cu pumnii de mai multe ori, la nivelul feței.
Astfel, după ce inculpatul a pătruns în curtea victimei, aceasta, fiind alertată de câinii pe care îi ținea în curte, a ieșit din casă. În acest timp (cât victima se afla în curte), inculpatul a pătruns în locuință, de unde a sustras telefonul mobil.
Când victima și-a dat seama că în casă pătrunsese cineva, a încercat să fugă, alergând către poarta casei, moment în care inculpatul a ajuns-o din urmă și i-a aplicat o serie de lovituri,incercân să o sugrume.
VIII. În noaptea de 05/06 august 2012, inculpatul Vlad Nicolae a pătruns, fără drept, în locuința victimei S.T. (persoană în vârstă), care locuia singură, într-o garsonieră, în localitatea Balotești, unde, prin exercitarea de violențe, a întreținut relații sexuale cu aceasta, după care a ucis-o prin asfixiere mecanică, realizată prin comprimare cervicală (sugrumare) și toracală.
După uciderea victimei, inculpatul a dezbrăcat cadavrul acesteia de obiectele de vestimentație pe care le purta și le-a introdus într-o găleată aflată în baia locuinței.
Acționând cu intenția de a simula un accident casnic și de a șterge, astfel, urmele care puteau duce la concluzia că victima fusese ucisă și la identificarea sa ca autor al faptelor, inculpatul Vlad Nicolae, înainte de părăsirea locuinței acesteia, a deschis gazul de la aragazul din bucătărie, totodată, scoțând din priză ștecherul detectorului de gaze.
În ceea ce-l privește pe inculpatul Ștefanache Gică, rechizitoriul întocmit de procurori a reliefat faptul că, la data de 20 iulie 2010 victima P.S. a formulat plângere, arătând că un bărbat intrase în locuința sa și o agresase din punct de vedere sexual. Din fotografiile care i-au fost prezentate victima l-a recunoscut pe inculpatul Vlad Nicolae (pe care, de altfel, îl cunoștea) ca fiind autorul agresiunii.
La data de 21.07.2010, conform vizei puse de către șeful Poliței Orașului Otopeni pe actul de sesizare, dosarul a fost repartizat inculpatului Ștefanache Gică, comisar de poliție (la acea dată făcând parte din structurile poliției judiciare).
Potrivit vizei de repartiție pusă de către șeful formațiunii de poliție, inculpatul Ștefanache Gică ar fi trebuit să facă cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol, distrugere și violare de domiciliu, însă, singurul act de cercetare efectuat de către inculpat în cauză este un proces-verbal de consemnare a declarației orale, datat 03.08.2010, în care s-a consemnat faptul că victima ar fi declarat verbal că nu a fost violată și că își retrage plângerea formulată împotriva numitului Vlad Nicolae.
Acest proces-verbal reprezintă, în realitate, un înscris fals, acesta fiind plăsmuit de către inculpat, care a folosit un formular tipizat, a conceput din imaginație și a consemnat, la rubrica declar următoarele , faptul că, în prezența sa și a unui martor asistent, victima ar fi declarat verbal că nu a fost violată și că își retrage plângerea formulată împotriva numitului Vlad Nicolae.
Totodată, inculpatul Ștefanache Gică a semnat acest proces-verbal în trei locuri, respectiv la rubrica Organ de poliție (unde a executat propria semnătură), precum și la rubricile Martor asistent și Persoana audiată (executând semnături din fantezie).
În calitate de martor asistent, inculpatul a trecut în conținutul procesului-verbal un martor, persoană cunoscută de acesta și care, frecvent, semna în calitate de martor asistent, acte de constatare sau alte acte întocmite de polițiști din cadrul Poliței Orașului Otopeni.
Totodată, în cuprinsul procesului-verbal se mai remarcă faptul că cifra 0 din conținutul datei (ziua 03) este executată îngroșat peste cifra 2, astfel că ziua de 03 a fost inițial ziua de 23.
Folosindu-se de acest înscris fals, inculpatul a redactat, la data de 03.09.2010, un referat prin care a propus neînceperea a urmăririi penale față de numitul Vlad Nicolae sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.
Această propunere este întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. h din Codul de procedură penală, cu motivarea că victima și-ar fi retras plângerea prealabilă, însă aceasta nu viza toate infracțiunile sesizate, nefăcându-se nicio propunere sub aspectul comiterii infracțiunii de viol (cu toate că victima a sesizat organele de urmărire penală și cu privire la faptul că agresorul a întreținut cu ea acte sexuale prin constrângere).
Urmărirea penală în cauză a fost efectuată de către procurorii Secția de urmărire penală și criminalistică, împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, beneficiind de sprijinul Serviciului Român de Informații.
Reamintim faptul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, a dispus prin rezoluțiile din data de 22.08.2012, preluarea de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la mai multe unități de parchet a unor cauze penale, ca urmare a complexității cauzei, a intensei mediatizări a acesteia și în vederea soluționării cu celeritate a dosarului.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Curții de Apel București.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.