09.01.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești au dispus, prin rechizitoriu, la data de 05.01.2012, trimiterea în judecată  a inculpaților B. E. I. ( minor, în stare de arest preventiv) și Iacob Florin Mihai (arestat în lipsă), sub aspectul săvârșirii   infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în noaptea de 20/21.12.2011, cei doi inculpați au pătruns fără drept în locuința  părților vătămate M.M și M.M.C., cărora le-au aplicat o serie de lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-le leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12 -14 zile îngrijiri medicale (pentru fiecare). Totodată, inculpații le-au sustras părților vătămate un portofel în care se afla suma de 450 euro și trei carduri, precum și două telefoane mobile.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare, Judecătoriei Bălcești.