09.01.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului BABICI NICOLAE-SEBASTIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, având în sânge o îmbibație alcoolică peste 80 g/l alcool pur și părăsirea locului accidentului.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
La data de 29.05.2011, aflat la volanul unui autoturism cu care se deplasa pe raza localității Grabaț, inculpatul a accidentat-o pe partea vătămată L.I., care circula pe bicicletă. După impact, inculpatul Babici Nicolae-Sebastian a oprit să vadă ce s-a întâmplat, după care, observând că victima nu prezintă leziuni, a părăsit locul accidentului, fără a anunța organele de poliție.
După ce a fost stabilită identitatea conducătorului auto implicat în accident, organele de poliție s-au deplasat la locuința inculpatului unde au constatat că acesta emana miros de alcool, motiv pentru care s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a rezultat că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,00 g/l alcool pur la ora 0127, respectiv 0,85 g/l la ora 0227.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.
*
* *
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului DAN VASILE-FLORIN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică peste 80 g/l alcool pur.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 25.09.2011, după ce a consumat alcool, inculpatul a urcat la volanul unui autoturism pe care nu erau aplicate plăcuțe de înmatriculare și l-a condus pe raza comunei Cărpiniș deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, inculpatul Dan Vasile-Florin a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul parcat regulamentar.
În urma recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a rezultat că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,55 g/l alcool pur la ora 0040, respectiv 1,35 g/l la ora 0140.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.