08.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, la data de 08.08.2012, începerea urmăririi penale față de CĂBULEA IOAN-NICOLAE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată prevăzută de art.248 raportat la art.2481 Cod penal.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, învinuitul, la data de 01 august 2012, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, respectiv de asigurare a continuității conducerii Ministerului Administrației și Internelor, cu știință, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce îi reveanu în temeiul funcției deținute.
Astfel, învinuitul CĂBULEA IOAN-NICOLAE a dispus învinutului Manoloiu Constantin - chestor de poliție și director al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date - să întocmească un act oficial, respectiv adresa nr.3479199, conform căreia Ministerul Administrației și Internelor nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente. De asemenea, în data de 02 august 2012 învinuitul CĂBULEA IOAN-NICOLAE a semnat adresa oficială nr.74619/VPD către Curtea Constituțională a României prin care a transmis înscrisul anterior menționat, care a fost întocmit din dispoziția sa, prin încălcarea legislației în materie.
Încălcările dispozițiilor legale în materie sunt evidente, întrucât potrivit art.5 din H.G. nr.682/07.07.2012, Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, selectează și prelucrează datele privind cetățenii cu drept de vot, tipărește și pune la dispoziția primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, și copii de pe acestea, în 3 exemplare, iar învinuitul CĂBULEA IOAN-NICOLAE, chestor principal de poliție, secretar de stat, șef al Departamentului ordine și siguranță publică din cadrul Ministerul Administrației și Internelor a făcut parte, pe întreaga desfășurare a referendumului național, din Comisia Tehnică Centrală înființată prin hotărârea Guvernului României sus-menționată.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.