08.06.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților  CHITIC CONSTANTIN, TOFAN VASILE, BORDEIANU VICHENTE, IANCU ANTON, ȘOVA NECULAI, TOMA IOAN, BÂRSAN ULDERIC și SC E-ON GAZ DISTRIBUȚIE S.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă (2 fapte) și distrugere din culpă. 

 

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

La data de 21 decembrie 2010, în jurul orei 930, pe strada Martir Horea din municipiul Bacău, a avut loc o deflagrație urmată de un incendiu la un bloc format din 15 apartamente situate la parter și cele 4 nivele.

În urma exploziei, s-a produs vătămarea corporală gravă a părților vătămate L.M. și L.E, avarierea gravă a blocului mai sus amintit, fapt ce presupune fie reconsolidarea, fie reconstrucția acestuia, precum și distrugerea unui număr de 19 autoturisme parcate în apropiere.

            Totodată, distrugeri de diferite grade de intensitate s-au produs și la apartamentele din imobilele din imediata vecinătate, situate pe strada Banca Națională.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Bacău.