06.06.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări față de învinuitul BILEAC IOAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, dispunându-se cu privire la acesta, începerea urmăririi penale.
Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în după-amiaza zilei de 05.06.2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, învinuitul Bileac Ioan lovind-o cu corp tăios și contondent pe soția sa, provocându-i leziuni corporale grave, care au determinat decesul acesteia, după care a încercat să-și ia viața, în prima fază prin strangulare, iar apoi prin producerea unor plăgi tăiate la nivelul gâtului.
Întrucât există îndoială asupra stării de sănătate psihică a învinuitului, acesta a fost internat în vederea expertizării medico-legale psihiatrice la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta și instituirea răspunderii judiciare.