05.03.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului PEICEA PETRE sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul aflându-se sub influența substanțelor stupefiante și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Probele administrate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au relevat faptul că, la data de 22.01.2012, inculpatul Peicea Petre, după ce a consumat cannabis, s-a urcat la volanul autoturismului său și s-a deplasat pe Calea Rahovei unde a avariat trei autoturisme parcate regulamentar, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Inculpatul și-a continuat deplasarea spre Piața Unirii unde, a pătruns pe contrasens pe Bulevardul I.C. Brătianu și a acroșat patru autoturisme (două oprite la semafor și alte două parcate).
Ulterior, inculpatul Peicea Petre și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de mai multe echipaje de poliție rutieră și a intrat pe Calea Victoriei, pe contrasens, unde a încercat să intre în coliziune frontală cu o autospecială a Brigăzii de Poliție Rutieră, după care a mai acroșat două autoturisme.
În final, urmărit de echipajele de poliție, inculpatul a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a intrat într-un panou publicitar de pe marginea drumului.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 1.