04.04.2012

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:  

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, la data de 03.04.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului BIDIREL MARCEL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. Totodată, la data de 04.04.2012, procurorii au solicitat instanței de judecată, arestarea preventivă a acestuia, cerere admisă de magistrații  Tribunalului Suceava, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 27.09.2011, pe fondul unei stări halucinogene,  în timp ce se afla în locuința victimei B.I. (mama sa), inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona maxilarului, iar după ce a căzut, a continuat să îi aplice mai multe lovituri  cu un obiect contondent, lovind-o, totodată, cu capul de planuri dure (pardoseală)  cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.