02.05.2012

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:  

           

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au finalizat cercetările  în cauza penală cunoscută generic sub denumirea de “dosarul vrăjitoarelor” și au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților:

·         LIDER ROXANA zis㠓Vanessa”, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și șantaj în formă             continuată;

·         MINCĂ RADA zis㠓Melissa”,în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, șantaj și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată;

·         BUZEA SAVA CRAIFF, zis “Manix” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;

·         CONSTANTIN ION zis “Șonot sau Șoni” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și șantaj în formă continuată;

·         MINCĂ ȘTEFAN zis “Rosovelt” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;

·         MINCĂ REMUS zis “Nat”,arestat în altă cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;

·         VOICU ȘTEFAN IONUȚ zis “Fane” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;

·         DOBRESCU SEBASTIAN zis “Sebi” sub aspectul săvârșirii infracțiunii complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;

·         ȘTEFAN ELENA sub aspectul săvârșirii infracțiuniicomplicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a reieșit următoarea situație de fapt:

Inculpații, aflați în complicitate, își atrăgeau victimele printr-un plan minuțios elaborat, utilizând două metode de racolare a acestora, după cum urmează: 

1. Inculpatele Mincă Rada și Lider Roxana își făceau publicitate în mass-media  unde se prezentau ca „vrăjitoare" sau „clarvăzătoare", arătându-și disponibilitatea unor așa-zise consultații în urma cărora erau contactate de către victime.

2. Prin monitorizarea mass-mediei, inculpatele Mincă Rada și Lider Roxana identificau persoane publice, cu mare potențial financiar, care se găseau în diferite situații defavorabile (în general în conflict cu alte persoane publice) și le creau acestora falsa reprezentare că problemele au fost generate de practicile oculte inițiate de ele.

Prin metodele expuse anterior, cele două inculpate luau legătura cu victimele cărora le solicitau la început, pentru inițierea ritualului diverse bunuri sau obiecte cum ar fi: articole personale de îmbrăcăminte, păpuși, piroane (cuie mari),         cuțite, iconițe, miere de albine etc, ulterior, pentru desfășurarea ritualului care se prelungea în timp sub diferite pretexte, inculpatele pretindeau obiecte de valoare (bijuterii, autoturisme) și diverse sume de bani din ce în ce mai mari.

În cazul părții vătămate Z.I., aceasta a fost determinată de către inculpați să încheie mai multe contracte de vânzare a unor bunuri mobile și imobile sau contracte de împrumut cu garanție imobiliară, la un preț subevaluat în raport cu valoarea de piață a acestora, în realitate regăsindu-ne, de fapt, în fața unei activități de cămătărie disimulată. Mai mult decât atât, în perioada februarie – septembrie 2011, partea vătămată a fost deposedată de o serie de bunuri mobile și imobile și mai multe sume de bani și ulterior, șantajată și amenințată de către inculpați în condițiile în care aceștia se cunoșteau între ei, iar unii erau în relații apropiate de rudenie. 

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Ilfov.