02.04.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Într-o cauză aflată în curs de cercetare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au fost efectuate, în cursul zilei de astăzi, 02.04.2012, în baza unor autorizații de percheziție emise de Judecătoria sectorului 6, percheziții în mai multe locații.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, în perioada aprilie - decembrie 2011, învinuita TĂNASE RAMONA, în calitate de angajat al unei societăți comerciale (cu ajutorul celorlalți învinuiți), a delapidat importante sume de bani din conturile bancare ale firmei angajatoare, fonduri provenite din prestarea de servicii de consultanță de către această societate în favoarea unor diverși beneficiari.
Anterior, la data de 01.03.2012, procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de învinuita Tănase Ramona sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, iar la data de 30 03 2012, extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de învinuiții IOVAN ALEXANDRU, PETERCĂ MARIAN, OBADAEAN ALEXANDRU IOVAN, OBADEAN MIRCEA VASILE și MAFTEI GIUSEPPE, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la delapidare.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.