01.06.2012

                                           

                 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului SCRIPCARU CONSTANTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 12.01.2012, în jurul orelor 0820, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, inculpatul Scripcaru Constantin i-a împuns părții vătămate B.V. o furcă în gât după ce aceasta încercase să-l lovească cu un băț.

Partea vătămată B.V. a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea iar de acolo, în cursul aceleiași zile, a fost  transferată la Spitalul Județean de Urgență Constanța, examinarea medico-legală stabilind că aceasta a prezentat două plăgi în regiunea cervicală produse prin înțepare în gât cu un obiect cu vârfuri ascuțite.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Tulcea.