22.08.2011

           

                       

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:   

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au pus în mișcare acțiunea penală și au propus instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului  BLIDARU CONSTANTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

Magistrații Tribunalului Gorj și-au însușit propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 20 de zile.

  Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în data de 20 august 2011, în jurul orelor 1900 , inculpatul Blidaru Constantin a aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent părții vătămate B. G. C. (agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Negomir). Partea vătămată se deplasase la fața locului pentru a efectua investigații ca urmare a sesizării telefonice a martorului B.C. care semnalase faptul că inculpatul adresează cuvinte și expresii jignitoare mai multor persoane, precum și că provoacă distrugeri unor bunuri ce-i aparțin.

Loviturile aplicate părții vătămate au vizat zona capului și au produs acestuia o plagă zdrobită, precum și leziuni la nivelul mâinii drepte ca urmare a încercării de autoapărare a părții vătămate.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.