31.03.2010

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În continuarea prezentării rezultatelor activităţii desfăşurate de procurori, în primul semestru al anului 2010, ilustrăm o serie de speţe, privind infracţiuni de prejudiciu pentru bugetul de stat, finalizate prin acte de sesizare a instanţelor de judecată:

*

*               *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au dispus, prin rechizitoriu, la data de 15.02.2010, trimiterea în judecată a inculpatei ANTAL ERIKA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de emitere de file cec fără a avea disponibil în cont.

Din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, inculpata, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a desfăşurat activităţi comerciale cu o altă persoană juridică, de la care a achiziţionat diferite mărfuri pentru plata cărora a emis un număr de 14 file cec, refuzate la plată datorită lipsei de disponibil în contul societăţii.

Faptele comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au cauzat un prejudiciu total de 168.244 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Miercurea Ciuc.

 

 

*

*                *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin au dispus, la data de 26.01.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului FEIER ALEXANDRU OCTAVIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi emiterea de file cec fără a completa datele esenţiale.

            Din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2008 – ianuarie 2009, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în mod repetat a omis să evidenţieze în documentele contabile un număr de 25 de facturi, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit corespunzător şi a TVA-ului aferent, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 37.390 lei. Totodată, în aceeaşi calitate şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a emis file cec pe care le-a semnat şi ştampilat fără a completa câmpurile cerute de lege (suma de cifre şi litere, beneficiar, data şi locul emiterii).

            Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Reghin.

*

   *                *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş au dispus, la data de 28.01.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei GHERMAN LAURA MELINDA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, tentativă la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că inculpata, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a omis evidenţierea în actele contabile a operaţiunii de vânzare a unor cartele telefonice în valoare de 610.096 lei în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În aceeaşi calitate, inculpata a calculat, cu rea-credinţă, o rambursare de TVA în valoare de 97.408 lei, aferentă unui stoc de marfă inexistent cu scopul de a obţine rambursarea acestei sume. Totodată, inculpata a întocmit, în fals, un aviz de însoţire a mărfii pe care l-a prezentat, apoi, inspectorilor fiscali cu scopul de a justifica solicitarea rambursării de TVA.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Luduş.

           *

*               *

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş au dispus, la data de 11.01.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului VERESS BENIAMIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

Din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, în perioada 25.10.2007 – 26.07.2008, inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut şi nu a vărsat în termenele prevăzute de lege la bugetul de stat impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, cauzând astfel, un prejudiciu în valoare de 59.142 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgu-Mureş.