21.07.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, la data de 20 iulie 2010, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata RUSU MARIANA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. La aceeaşi dată, inculpata a fost prezentată magistraţilor Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă, aceştia dispunând emiterea unui mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile. Cercetarea inculpatei în stare de arest preventiv s-a impus şi având în vedere atitudinea  pe care inculpata a avut-o în sediul instanţei de judecată faţă de denunţătoarea G.G.S., asupra căreia a exercitat presiuni prin insultele şi ameninţările pe care i le-a adus.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că inculpata, elevă în anul III al unei şcoli post-liceale din Iaşi – Filiala Botoşani, a pretins şi primit de la mai mulţi colegi de clasă suma de 10.000 lei (câte 350 lei de la fiecare), în schimbul intervenţiei sale pe lângă membrii comisiei de examinare, în vederea promovării examenelor de absolvire.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta.