21.04.2010
COMUNICAT
Biroul de Informare Publică
şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit
să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Ţinând
seama de dezbaterile publice referitoare la proiectul de reformă a
sistemului judiciar, asumat prin programul de guvernare, având în vedere
atribuţiile de iniţiativă legislativă ale Ministerului
Justiţiei,
Întemeiat pe concluziile analizelor datelor
statistice întocmite de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au
demonstrat creşterea numărului de dosare de soluţionat, (ajuns
la peste 1,2 milioane în anul 2009), şi care au fost înaintate
Ministerului Justiţiei la data de 12 octombrie 2009, s-a relevat
necesitatea modificării normelor de procedură penală în vigoare,
în sensul în care să permită scăderea numărului de dosare
aflate pe rolul organelor judiciare. În aceste condiţii, până la data
estimată pentru intrarea în vigoare a proiectului de modificare a Codului
de procedură penală, în măsură să rezolve o parte din
aceste probleme,
Procurorul
General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a transmis Ministrului Justiţiei, la data de 11 martie 2010,
un set de propuneri ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie cu privire la modificarea Codului penal
şi a Codului de procedură penală în vigoare. Aceste propuneri se
întemeiază pe necesitatea modificării normelor de procedură care
să permită scăderea numărului de dosare aflate pe rolul organelor judiciare. De
asemenea, pentru a determina
eficientizarea urmăririi penale propunerile vizează şi faza de judecată a procesului
penal. Sub acest aspect propunerile
urmăresc scăderea numărului de dosare aflate pe rolul
instanţelor, prin reglementarea unei proceduri simplificate
asemănătoare acordului de recunoaştere a vinovăţiei,
reglementat în proiectul codului de procedură penală.
Propunerile „in
extenso” se regăsesc în materialul postat pe site-ul Ministerului Public
la adresa
http://www.mpublic.ro/Cpp/2010/propunere_modificare_cpp_martie_2010.pdf