09.12.2010                                

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, la data de 12 octombrie 2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Doboş Ioan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat faptul că, inculpatul, la data de 13.07.2010, i-a promis agentului şef adjunct de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Frumos o sumă de bani (200-300 lei), iar la data de 14.07.2010 i-a oferit şi remis suma de 300 lei  pentru a-l determina pe el şi pe un subordonat al său să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Inculpatul a fost depistat în piaţa oraşului având asupra sa 400 pachete ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă, fiind condus la sediul poliţiei pentru a se întocmi  proces verbal de contravenţie.

În acest context, inculpatul a fost surprins în flagrant, în timp ce oferea suma de bani menţionată cu scopul de a nu fi dispusă măsura confiscării bunurilor, respectiv de a nu se lua în considerare actul constatator întocmit în cauză.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.

 

 

*

*                       *

 

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, prin rechizitoriu, la data de 18.10.2010,  trimiterea în judecată a inculpatului ENACHE CĂTĂLIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui autoturism pe drumurile publice având numere de înmatriculare expirate şi cu plăcuţe cu numere de înmatriculare false, precum şi a infracţiunii de dare de mită. Prin acelaşi act de sesizare a instanţei s-a dispus şi trimiterea în judecată a inculpatului ENACHE VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, ambii în stare de arest preventiv.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, a reieşit faptul că, la data de 03.10.2010, inculpaţii au fost depistaţi în trafic pe raza unei comune din judeţul Dolj de către denunţătorul P.V., ajutor şef de post, în timp ce se aflau la volanul a două autoturisme (unul tractându-l pe celălalt), unul dintre autoturisme având numerele expirate şi montate plăcuţe cu numere de înmatriculare false.

Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea întocmirii unui dosar de cercetare penală, împrejurare în care, inculpatul Enache Valentin i-a oferit denunţătorului suma de 100 de lei. Fiind refuzat de către acesta din urmă, inculpatul a mai adăugat câteva bancnote, până la suma de 500 lei şi această sumă fiind refuzată de agentul de poliţie.

La data de 04 octombrie 2010, inculpatul s-a prezentat la sediul poliţiei, în vederea audierii sale ocazie cu care i-a oferit din nou denunţătorului suma 200 euro, în schimbul renunţării la urmărirea sa penală pentru infracţiunea rutieră săvârşită. Inculpatul a primit un nou refuz din partea denunţătorului, care l-a rechemat împreună cu celălalt inculpat la data de 07.10.2010 pentru a fi audiaţi în cauză în calitate făptuitori. La data menţionată, inculpaţii au fost surprinşi în flagrant, în timp ce încercau să-i ofere denunţătorului mită. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi cu ocazia realizării flagrantului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dolj.

*

*                       *

 

Procurori ai Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus, prin rechizitoriu, la data de 11.11.2010,  trimiterea în judecată a inculpatului Raicu MARCEL  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul, la data de 17.07.2010, fost surprins de aparatul radar în timp ce circula cu o viteză ce depăşea limita legală (159 km/h), pe un sector de drum unde limita era de 100 km/h.

Fiind oprit ulterior de agenţii de poliţie, inculpatul a oferit, respectiv remis denunţătorului suma de 800 lei pe care a pus-o în asigurarea R.C.A. (act pe care l-a prezentat agentului) cu scopul de a-l determina pe acesta să nu-i reţină permisul de conducere şi, totodată, să-i aplice o sancţiune contravenţională pentru o abatere mai uşoară, ce nu implica suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Poliţistul, după ce i-a atras atenţia inculpatului că gestul său constituie infracţiunea de dare de mită, i-a restituit integral suma de bani.

 Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vaslui.