07.05.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În continuarea prezentării rezultatelor activităţii desfăşurate de procurorii criminalişti, în primele luni ale anului 2010, ilustrăm, exemplificativ speţe, privind infracţiuni de mare violenţă finalizate prin acte de sesizare a instanţelor de judecată. 

Studii întregi dedicate analizei fenomenului violenţei încearcă să determine cauzele şi soluţiile acestui fenomen. Familia şi, societatea în general, se confruntă cu această manifestare impulsivă, necontrolată a individului supus unei stări emotive explozive. Criza violenţei umane nu poate fi încadrată în şabloane sau în cauze singulare, deoarece este determinată de o multitudine de împrejurări  complexe şi particulare, ale căror modalităţi de manifestare şi moduri de soluţionare din punct de vedere judiciar interesează opinia publică.

*

*                     *

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, la data de 22.03.2010 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului PARNICA CRISTIAN-DANIEL, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

În fapt, la data de 25.10.2009, lucrătorii din cadrul I.P.J. Buzău s-au sesizat în legătură cu agresarea victimei C.S., urmare incidentului care a avut loc în noaptea de 24/25.10.2009, pe raza comunei Boldu, jud. Buzău .

Din probatoriul administrat în cauză ,  în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că , în  sâmbăta de 24.10.2009 , orele 18,30,  inculpatul a venit de la muncă şi s-a oprit la un bar din comuna Boldu unde  a consumat bere împreună cu mai mulţi martori,  după care a plecat la domiciliul bunicilor paterni. Aici a rămas până în jurul orei 22,00, când a plecat la discoteca din localitate. În drumul său spre discotecă, inculpatul s-a întâlnit cu victima C.S. care i-a solicitat o ţigară. Nemulţumită de refuzul inculpatului, victima l-a lovit cu palma în umărul stâng , dar acesta nu a ripostat ci, s-a dus la discotecă unde a consumat in continuare bere, pana in jurul orei 01.00-01.15, când  obosit fiind a plecat acasă . Ajuns în aceeaşi zonă, unde se întâlnise iniţial cu victima, a auzit-o pe aceasta cântând, împrejurare în care şi-a adus aminte de incidentul pe care l-au avut mai devreme. În acest context, s-a deplasat la domiciliul bunicilor şi a luat o scândură, apoi s-a dus în locul în care se afla victima  si i-a aplicat acesteia 3-4 lovituri in cap, până când scândura s-a rupt în două. În urma loviturilor, inculpatul deşi a constatat că victima nu mai respira, a abandonat-o si a revenit in domiciliul bunicilor  unde a aruncat bucăţile de scândură. 

Din probatoriul administrat in faza de urmărire penală a rezultat că , inculpatul s-a hotărât să aducă la cunoştinţa politiei cele întâmplate, sens în care a plecat din nou spre discotecă, deoarece ştia că în acea zonă sunt echipaje de poliţie. Pe drum s-a întâlnit cu un martor, care a observat că inculpatul avea urme de sânge pe mâini şi picioare şi l-a întrebat pe cine a bătut. Inculpatul i-a răspuns că nu a bătut pe nimeni, ci a omorât un om,  apoi s-a dus la un alt martor şi i-a solicitat coniac şi două ţigări. În timp ce inculpatul era servit, i-a relatat martorului că a omorât pe cineva şi că doreşte să se predea organelor de poliţie, ceea ce s-a şi întâmplat.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei C.S.A a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractura deschisă de bază de craniu, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, legătura de cauzalitate cu decesul fiind directă, necondiţionată.

Dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Buzău.

 

*

*                     *

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus, la data de 2 februarie 2010 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BORDEI MARIUS, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.

 În fapt, din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale  a rezultat că inculpatul Bordei Marius în vârstă de 32 de ani, provine dintr-o familie în care  părinţii şi fraţii consumă în mod obişnuit mari cantităţi de băuturi alcoolice, împrejurare cunoscută în zona în care locuiesc. Inculpatul  nu desfăşoară nici o activitate permanentă din care să obţină veniturile necesare propriei întreţineri. Sumele de bani primite drept ajutor social precum şi sumele de bani obţinute în urma desfăşurării unor munci ocazionale le folosea pentru achiziţionarea de băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul se exercita acte de violenţă împotriva membrilor familiei precum şi a altor cetăţeni din comună.

            În data de 14.12. 2009, în jurul orelor 21:00, inculpatul Bordei Marius împreună cu fratele său au încercat să taie un porc din gospodărie. Întrucât  se aflau în stare de ebrietate nu au reuşit să înjunghie animalul, context in care intre aceştia şi victima B.E. a izbucnit un conflict, care a continuat  în noaptea de 14/15.12. 2009 şi în dimineaţa zilei de 15.12.2009. Pe fondul consumului de alcool şi al conflictului iscat  anterior, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit în zona subclaviculară stânga victimei B.E , care datorită pierderii de sânge a decedat la scurt timp.

Raportul medico-legal a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice, leziunile de violenţă putând fi produse prin  lovire cu corp tăietor înţepător si având legătură directă de cauzalitate cu decesul. În sângele recoltat de la cadavru s-a identificat o alcoolemie de 1,75 gr %o alcool etilic.

Dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Gorj.

 

*

*                     *

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, la data de 16.03.2010 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei TUFIŞ LIVIA  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

În fapt, potrivit probatoriului administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că , inculpata Tufiş Livia locuia  împreună cu soţul  si cei doi copii  în  acelaşi imobil cu socrul său  T.I. Cu acesta din urmă se afla în relaţii tensionate întrucât  îi reproşa că obişnuieşte să consume băuturi alcoolice şi nu se ocupă de casă şi familie. În seara zilei de 29.11.2009, în jurul orelor 22,00, victima, T.I  a mers la corpul de clădire unde locuia inculpata cu membrii familiei pentru a lua o cană cu apă şi după ce a constatat că  uşa de la intrarea în casa era încuiată, a lovit cu palma de mai multe ori în fereastra  şi i-a strigat inculpatei să-i deschidă uşa. Aceasta a refuzat să iasă din cameră, dar victima T. I. a insistat .  Deranjată de insistenţele victimei,  inculpata a ieşit din casă şi l-a împins  pe T.I  până în mijlocul curţii,  apoi  a luat un făraş metalic de lângă casă şi l-a lovit în repetate rânduri la cap şi corp până l-a doborât la pământ. Strigătele de ajutor ale victimei  au fost auzite şi  de martorul R.I.  care a privit peste gard şi a văzut ca T.I este căzut pe pământ. Intervenţia verbală a martorului au determinat-o pe inculpată să înceteze actul de agresiune şi să plece de la locul conflictului. Martorul  împreună cu minora T.M. au dus victima  în camera în care locuia  după care au plecat. În dimineaţa zilei  următoare, soţul inculpatei a observat urme de  violenţă în  zona capului victimei şi cu acest prilej  a aflat că a fost lovit de mai multe ori cu un făraş metalic în cap şi pe corp, de Tufiş Livia, în seara zilei anterioare. Starea gravă în care se afla victima a impus transportarea acesteia la spital, unde a fost internată, dar cu toate acestea, la data de 16.12.2009, a decedat.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa unui traumatism cu fracturi costale, complicat în evoluţie. În concluziile actului medico-legal se menţionează că leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, iar între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate indirectă.

Dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dolj.