03.05.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin rechizitoriu, la data de 30.04.2010, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului SURUGIU STELIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Dosarul a fost înregistrat la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul dispoziţiilor articolului 209 alin. 41 Cod procedură penală ca urmare a preluării dispuse prin rezoluţia Procurorului General din data de 07.04.2010, în vederea efectuării şi finalizării urmăririi penale. După preluare, la data de 09.04.2010, s-a dispus reţinerea, iar prin ordonanţa procurorului din 10.04.2010 s-a formulat propunere de arestare preventivă, pentru o durată de 29 de zile, admisă de către magistraţii Tribunalului Bucureşti prin încheierea din 10.04.2010. Recursul inculpatului împotriva măsurii arestării preventive a fost respins de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, inculpatul (agent de poliţie), în data de 29.03.2010, în jurul orelor 1827, conducea autoturismul proprietate personală pe DN 55 A Bechet – Calafat, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (între 1,20 – 1,25 g ml sânge). La km 83, pe direcţia de mers indicată, a accidentat mortal pe numita M.V. Impactul s-a produs din cauza manevrei de viraj spre dreapta, fără o asigurare corespunzătoare a inculpatului, pe fondul deplasării cu viteză excesivă (140 km/h). Carosabilul, în zona deplasării, avea instalat indicatorul „Animale” pe partea dreaptă a sensului de mers Bechet – Calafat, iar pe partea stângă avea o platformă de beton pentru parcare, vizibilitatea fiind bună şi şoseaua uscată. Dinamica producerii accidentului a mai relevat faptul că victima se deplasa regulamentar cu bicicleta pe acostamentul din dreapta direcţiei sale de mers, zonă pe care inculpatul, prin manevra greşită de virare spre dreapta, a pătruns. Astfel, a acroşat victima, pe care a proiectat-o pe parbrizul autoturismului, după care a aruncat-o în aer, aceasta izbindu-se apoi de partea carosabilă. Din raportul de autopsie a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, consecinţă a unui politraumatism şi fracturilor coloanei cervicale. După producerea impactului, inculpatul şi-a continuat deplasarea, a părăsit locul faptei, fiind identificat datorită înregistrărilor camerei video amplasată la staţia de alimentare cu carburanţi din apropierea locului accidentului, imagini coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi în această fază a procesului penal.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dolj.