01.10.2010

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au dispus, la data de 28.09.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei IONIŢĂ IRINA FLORENTINA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpata Ioniţă Irina Florentina, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada septembrie 2008 – martie 2009, a reţinut fără însă a vira la bugetul consolidat al statului în termen de 30 de zile de la scadenţă, impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în valoare de 64.786 lei.

Prejudiciul produs în acest mod statului este în cuantumul menţionat.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Moreni.

 

*

*                  *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au dispus, la data de 20.09.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei SELEA ELENA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpata, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a omis evidenţierea în actele contabile a unui număr de 93 facturi contabile şi a înregistrat, totodată, alte facturi fiscale ce proveneau de la societăţi inexistente.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat se cifrează la valoarea de 576.218 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Slatina.

 

*

*                  *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au dispus, la data de 27.09.2010, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului CHIROIU MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale a rezultat faptul că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a omis să prezinte organelor de control competente actele contabile ale societăţii, în vederea sustragerii de la efectuarea controlului financiar-contabil. Totodată, inculpatul a omis să declarare noul sediu al societăţii (după rezilierea contractului de închiriere), pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat se cifrează la valoarea de 215.621 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Slatina.